Cristina Calincov

                E inceput de noiembrie in natura,e inceput de semestru la facultate,e timpul unor noi peripetii studentesti. De-abia intrati intr-un nou an scolar si inca energici dupa o vacanta mai mult sau mai putin memorabila,noi,studentii, suntem in cautarea de noi aventuri “de breasla” si nu scapam nici o ocazie in aceasta privinta. Binenteles,atata timp cat aspectul financiar e de partea noastra. Frecventand aproape toate cursurile si chiulind,deocamdata,doar la cel de vineri,nu uitam sa ne si recreem,in paralel. Pentru aceasta exista Liga Studentilor, care are grija  ca nici o zi de facultate sa nu ramana fara o seara de buna dispozitie. Prin urmare,marti mergem la discoteca. Joi,din nou, avem destinatia-discoteca. Toate acestea, dupa cum v-ati dat seama,in localuri si preturi diferite,caci noi,studentii,stiti bine,nu ne prea impacam cu plictiseala si monotonia.

                Totusi,ceva ne e bine cu programul acesta saptamanal,parca am sparge esantionul “studentului targovistean”,parca am face ceva nou,mai ales acum,cand sesiunea e prea departe sa ne stea in cale. Si uite-asa,intr-o scanteiere de idei,am hotarat,eu si colegele de camera, sa ne bucuram de un weekend la munte.

                Trezire cu noaptea-n cap si infulecand ceva pe apucate,ne grabim sa prindem primul tren personal spre Sinaia, caci “cine se scoala de dimineata,departe ajunge”,nu? Si apoi, chiar daca am primit recent bursa, de ce sa nu economisim si noi ceva, ca tot suntem campioni in domeniu? Afara e frig, dar suntem bine echipate si entuziasmul pare sa ne incalzeasca un pic. Cumparam bilete, intram in trenul gol,cautam locuri mai pe gustul nostru. Foarte surprinse de caldura din tren, trecem indiferente pe langa cersatorul asezat comod pe scarile unui vagon... Avem o calatorie vesela, schimbam trenul, urmarind impacate cum intunericul se face zi si ajungem la Sinaia pe la 8 dimineata. Primul lcucru pe care il sesizam, inca din gar, este frigul prea mare pentru un inceput de noiembrie si mai ales pentru vizitarea unui loc turistic. Dar ignoram acest lucru si continuam sa fim optimiste. Orasul e superb,natura e formidabila, aerul curat si rece ne taie placut respiratia. E liniste la aceasta ora, localitatea ne apartine. Fara a avea un plan prestabilit, hoinarim si admiram strazile oraselului montan. Arhitectura ma surprinde, imi plac acoperisurile ascutite si inalte, gasesc dragute culorile indraznete ale cladirilor, e pur si simplu magnific. Nu e nici un fel de exagerare in descrierea acestui tablou, la mai mult,fosnetul lin al fruzelor necazute inca si al celor strivite de picior grabit vine doar sa intareasca impresia irealului.

                Am bea o cafea, dar observam diferenta mare de preturi, asa incat ne multumim cu un iaurt si niste covrigi reci de acasa. Vitrinele magazinelor ne atrag, geamurile aburite ale cafenelelor ne ispitesc sa intram,iar privirile de vaga mirare ale trecatorilor, la tinerete inghetate de pe banca, improvizand un mic dejun in aer liber, ne amuza si ne face sa ne simtim si mai mult turisti. Pe la zece decidem sa mergem sa vizitam Pelesul, principalul, dupa mine, obiectiv turistic al orasului. Castelul e la 1 km de parcul “Dumitru Ghica”,deci purcedem ,scrarsnind din dinti si alergand mai mult,la drum. Imi inchipui ca vastul parc e foarte frumos primavara si vara, dar acum e gol,inghetat si deranjat doar de cinci aventuriere si cativa caini vagabonti,inghetati si ei. Un pic mai sus de la iesirea din parc drumul asfaltat se sfarseste. Urcam cu pasi greoi si obositi pe strada nepavata,discutam hotelurile ademenitoare,suntem nerabdatoare si curioase sa vedem castelul.Inghetate bocna, intram desigur si in Manastirea Sinaia unde nimerim exact la liturghie. O ascultam, studiem rapid interiorul si, dupa ce facem o poza pe scarile de la intrare, ne continuam calatoria. Dam iarasi de drumul asfaltat si simtim apropierea de Peles- cabine cu suveniruri nationale, haine populare si tot felul de lucruri interesante pentru turistii mai ales straini.

                Ajungem, in sfarsit, in fata castelului si raman inmarmurita si placut dezamagita de maretia si splendoarea lui. Suntem fericite ca foarte curand ii vom dezlega tainele interiorului. La intrare ni se spune linistit ca Pelesul e inchis pana la 1 decembrie .......Trece o minuta de tacere, apoi ne privim brusc si izbucnim in ras. Suntem nedumerite si putin socate. Ne pare rau, dar, totodata, gasim aventura noastra, din ce in ce mai hazlie. Facem poze in fata Pelesului infasurat in toamna timpurie si salutam grupul mare de turisti straini, care, probabil, au venit cu cele doua autocare de la intrare. Fiind in coboris continuu, ajungem repede la gara, facand tot timpul glume pe seama intamplarii stupide de astazi.

                Drumul acasa ni s-a parut mai scurt si mai interesant- avem mai multe de comentat, mai multe de dat cu parerea. Nu regretam nici o clipa, nici o intamplare, nici un esec din aceasta plina si rece zi de sambata. Avusesem parte, fara doar si poate, de o adevarata zi in “stil studentesc”- inghetate, leftere intr-un oras strain si, totusi, curioase, vesel, optimiste. Intotdeauna e placut sa invingi curiozitatea necunoscutului, sa te expui riscului, sa gusti din surprindere, iar, pe deasupra sa mai si inveti ceva din toate ascestea. Iar morala acestei escapade pe jumatate esuate, cum ar spune multi, este sa nu pleci niciodata la drum neinformat si fara bani, oricat de “studentesc” si palpitant ar parea.

Opinia ta aici